ion creanga

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humuleşti; d. 31 decembrie 1889, Iaşi) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Data naşterii lui Creangă este incertă. El însuşi afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837.[1] O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti, publicată de Gh. Ungureanu.[2]

Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.[3]

Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe şcoala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului matern ("tatal mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig"), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala.[2] În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni ("fabrica de popi"). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.[2]

S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum mărturiseşte în Amintiri:

„Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.”
Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului iar apoi, luându-şi atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

Literatura română
Pe categorii


Istoria literaturii române
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română
Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiţionalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeţi - Eseişti
Nuvelişti - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m
La 19 decembrie 1860 se naşte fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult şi l-a numit învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece şi-a părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.) [4] Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.

În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca)

În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie[2] şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău.

La 1 martie 1837 se naşte la Humuleşti Ion Creangă , primul dintre cei 8 copii ai lui Ştefan a Petrei Ciobotariul şi a Smarandei Creangă. În 1846 începe sa frecventeze şcoala primară din satul natal , primul său învăţător fiind bădiţă Vasile , dascălul bisericii , pe care îl evoca cu multă dragoste în Amintiri din copilărie.

În 1847 dascălul Vasile este luat la oaste , elevii rămânând în grija dascălului Iordache.

Bunicul David Creangă îi duce pe fiul său Dumitru şi nepotul său Nică la şcoala lui Alecu Balş , în Broşteni , unde era profesor Nicolae Nanu. Frecventează pentru scurt timp cursurile şcolare , îmbolnăvindu-se de râie , episod înfăţişat în Amintiri din copilărie.(1848)

În 1852 , Ion Creangă asistă la inaugurarea Şcolii domneşti din Târgu-Neamţ, ale cărei cursuri le şi urmează.

La 1854 se înscrie la Şcoala catihetică din Fălticeni. Toamna , la 1855 , Creangă urmează seminarul de la Socola , e lângă materii teologice studiind istoria , aritmetica , gramatica , geografia , latina şi elina.

În 1858 moare tatăl lui Ion Creangă. În acest an viitorul scriitor termină cursul inferior al Seminarului şi cere hirotonisirea ca diacon.

La 1859 se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu , fiica părintelui Ioan Grigoriu. În luna decembrie a aceluiaşi an este hirotonisit diacon.

În 1860 , 19 decembrie , se naşte unicul său fiu , Constantin Creanga.

În 1861 se înscrie la Facultateade de Teologie , pe care însă o abandonează după scurt timp.

Ion Creangă se înscrie la Şcoala normală Vasiliană de la Trei Ierarhi din Iaşi. Directorul acestei şcoli este Titu Maiorescu.(1863)

La 1864 ocupă prin concurs postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi. Decretul de numire este semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Viitorul scriitor va rămâne credincios carierei didactice până la sfârşitul vieţii.

În 1865 termină cursurile Şcolii normale şi obţine diploma de absolvire.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii şi muncii de elaborare a manualelor şcolare. (1866)

1867-apariţia primului abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere şi citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul MIsiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În acelaşi an este exclus din rândurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învăţătorul copiilor , unde inserează trei povestiri : Acul şi barosul , Prostia omenească şi Inul şi cămeşa.

La 14 iulie 1872 este exclus şi din învăţământ şi, în ciuda plângerilor şi protestelor sale , situaţia rămîne aceeaşi. Îşi câştigă existenţa ca mandatar al unui debit de tutun.

La 1874 , Titu Maiorescu devine ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice , odată cu numirea acestuia fiind posibilă ş reintegrarea în învăţământ a lui Ion Creangă , la Şcoala primară de băieţi numărul 2 din suburbia Păcurari-Iaşi.

1875-acum îl cunoaşte pe Mihai Eminescu , legându-l de acesta o prietenie trainică. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citeşte din scrierile sale. În cadrl revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori şi Capra cu 3 iezi.

În vara lui 1876 Ion Creangă îl găzduieşte pe Eminescu în bojdeuca sa din Ţicău.

Publică povestirea Moş Nichifor Coţcariu şi basmul Harap-Alb.(1877)

La 1878 , pentru activitatea sa didactica , este decorat cu ordinul Bene-merenti . Publică basmul Ivan Turbincă.

În colaborare cu G. Ienăchescu şi V. Răceanu , tipareşte la 1879 Geografia judeţului Iaşi.

La 1 ianuarie 1881 publică în Convorbiri literare prima parte din Amintiri din copilărie , urmată şi de partea a II-a. În urma primelor semne de boală (epilepsie) , se internează la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti.

La Craiova , în 1883 , apare broşura Două istorioare prea frumoase din viaţa lui Cuza Vodă de Ion Creangă.

1885-Ion Creangă călătoreşte la Slănicul Moldovei pentru a-şi îngriji sănătatea.

Scriitorul îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamţului.(1887)

La 1888 , în cadrul Cenaclului literar al lui N. Beldiceanu citeşte partea a VI-a din Amintiri din copilărie.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viaţă în urma unui atac cerebral.Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Basmele

Imaginea lui Ion Creangă pe o marcă poştală din Republica MoldovaÎn primul volum postum sunt publicate basmele. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuşi crescuse în mijlocul lumii din sate, ele au un farmec deosebit, au expresiuni, construcţii şi gândiri ciudate care se vor personifica în Ivan Turbincă. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagosloveşte turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan şi fără voia lui să nu poată ieşi.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă şi cu subiecte mai adesea din istoria noastră contemporană. În "Cinci pâini" aflăm o satiră la adresa judecătorilor şi avocaţilor, pe care îi numeşte: "ciorogari, porecliţi şi apărători". În două din ele aflăm o persoană istorică foarte interesantă. Ion Roată, unul dintre deputaţii ţărani în divanul ad-hoc. Cea intitulată "Ion Roată şi Unirea" este o glumă cu multă fineţe satirică la adresa stratului conducător al ţării, care nu voieşte a recunoaşte drepturile ţărănimii.

Pe când se discutau punctele programului partidului unionist prin toate cercurile sociale din Moldova, mai mulţi boieri, membri ai partidului, cheamă pe deputaţii ţărani ca să le explice programa şi în special chestiunea „Unirii”. Toţi ţăranii păreau convinşi de argumentele boierilor afară de Moş Ion Roată.

În cele din urmă unul din boieri îl invită să ridice singur o piatră mare ce se afla în grădină. Neputând s-o facă singur, Roată e ajutat de ceilalţi ţărani. "Acum ai înţeles", întreabă boierul. Roată răspunde: Am înţeles aşa, că până acum noi ţăranii am dus fiecare câte o piatră mai mare sau mai mică pe umere, însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre.

Prima parte a operei lui Creangă o formează precum am vazut, mai mult reproducerea producţiunilor poporane. Ne-am înşela însă dacă l-am socoti ca un culegător de folclor: trebuie să-l privim ca pe unul ce a trăit la ţară, a supt oarecum sucul acestei literaturi poporane şi apoi a dat drum liber fanteziei sale. De aceea basmele şi poveştile lui, deşi înfăţişează în mod admirabil spiritul poporului de la ţară, pun însă în evidenţă însuşirile lui literare proprii.

O altă faţă, mai puţin cunoscută, a lui Creangă este cea a poveştilor licenţioase: Povestea poveştilor.

Amintiri din copilărie
Amintirile din copilărie reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputaţia de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meşteşugită a frazei, în care se vede totuşi tonul poporan, - scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea naraţiunii şi sinceritatea cu care povesteşte cele mai intime detalii ale vieţii lui de copil, toate acestea fac din opera lui Creangă una din cele mai însemnate opere ale literaturii române.

Opera
Poveşti
Capra cu trei iezi (1875)
Dănilă Prepeleac (1876)
Fata babei şi fata moşneagului (1877)
Făt Frumos, fiul iepei (1877)
Povestea lui Harap-Alb (1877)
Ivan Turbincă (1878)
Povestea lui Ionică cel prost (1877)
Povestea lui Stan-Păţitul (1877)
Povestea porcului (1876)
Povestea poveştilor (1877-1878)
Povestea unui om leneş (1878)
Punguţa cu doi bani (1875)
Soacra cu trei nurori (1875)
Povestiri
Acul şi barosul (1812)
Cinci pâini"' (1883)
Inul şi cămeşa (1874)
Ion Roată şi Cuza-Vodă (1882)
Moş Ion Roată şi Unirea (1880)
Păcală (1880)
Prostia omenească (1874)
Ursul păcălit de vulpe (1880)
Nuvele
Moş Nichifor Coţcariul (1877)
Popa Duhul (1879)
Romane autobiografice
Amintiri din copilărie (1879)
Fragment de autobiografie
Scrisori
Scrisori de familie
Către Gheorghe Creangă
Către Zaheiul Creangă
Către Ecaterina Vartic
Către Elena Creangă-Chiţei
Scrisori către prieteni
Către Mihai Eminescu
Către Vasile Conta
Către Alexandru C. Cuza
Către Nicolae Gane
Către Mihail Kogălniceanu
Către Titu Maiorescu
Către Iacob Negruzzi
Către Ioan Slavici
Către Victor Zaharovschi