tigrii

Studierea osemintelor scoase la suprafaţă este dificilă din mai multe puncte de vedere. Descoperirile paleontologice nu sunt numeroase şi sunt puternic fragmentate. Osemintele sunt expuse la poluare cu material genetic străin şi, în genere, vechimea lor este greu de determinat.

Cele mai vechi rămăşiţe ale unui schelet de tigru au fost scoase la suprafaţă în nordul Chinei şi în insula Java.[9] Strămoşul tigrului, Panthera palaeosinensis (Zdansky, 1924),[10] este destul de asemănător acestuia, fiind o felină de dimensiuni mai mici, care a vieţuit în provincia Henan din China de nord de la sfârşitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Situaţia taxonomică a acestei specii este, la moment, ambiguă.[11]

Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând şi insule precum Borneo şi Palawan.[12] Au fost scoase la suprafaţă, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra şi Java. În India, Altai şi Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârşitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămăşiţe ale unor aşa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce priveşte tigrul

Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micşorat din pleistocen până în prezent (excepţie face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen şi comunică despre scăderea bioproductivităţii sezoniere a mediului şi/sau — în cazul răpitoarelor — despre micşorarea dimensiunilor medii ale prăzii. Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java şi Borneo.[12] Băştinaşii ultimei insule susţin că colţii pe care îi deţin au fost ai unor tigri sălbatici pe care strămoşii lor i-ar fi ucis 4–7 generaţii mai înainte, deci tigrul în Borneo ar fi dispărut acum aprox. 200 de ani. Cea mai notorie dovadă este recenta descoperire a unui fragment de dinte într-o peşteră din partea malaeziană a insulei (Sarawak), printre sedimentele neolitice

Datele molecularo-filogenice confirmă relaţiile strânse de rudenie între speciile genului Panthera şi demonstrează că tigrul s-a separat de linia ancestrală cu peste 2 milioane de ani mai devreme decât leul, leopardul şi jaguarul

Structura coardelor vocale şi a laringelui îi permit tigrului să scoată sunete tipice felinelor, cum ar fi răgetul sau mârâitul.[26] El poate emite[27] şi recepta[28] infrasunete.

[modificare] Variaţii ale coloritului

Tigru alb bengal. Se observă foarte bine dungile negre-cafenii şi ochii albaştri.[modificare] Tigrul alb
O mutaţie cunoscută a tigrului este culoarea albă a blănii. Mutaţia este foarte rar întâlnită în sălbăticie, dar destul de obişnuită la exemplarele în captivitate. În natură se naşte un singur tigru alb la 10.000 tigri obişnuiţi.[29] Prima capturare a unui tigru alb a avut loc în 1951, când un vânător a răpit un tigrişor alb din vizuina lui.[30] La maturitate a fost încrucişat cu o tigroaică obişnuită, dar toţi cei 4 pui născuţi aveau blana de culoare ordinară. Mai târziu, un tigru alb a fost încrucişat cu una din fiicele sale albe, care a dat naştere la 3 tigrişori, dintre care 2 albi. Toţi tigrii albi ţinuţi în captivitate sunt descendenţii unui singur animal.[31] În prezent, în parcuri zoologice vieţuiesc 130 de tigri.[32] Teoria că tigrii albi suferă de albinism este eronată, deoarece această maladie presupune o blană complet albă.[33] Tigrii albi complet sunt supranumiţi „tigri de zăpadă”.[34]

[modificare] Tigrul auriu
Aşa-zisul tigru auriu este întâlnit mai rar decât cel alb. Schimbarea culorii blănii este provocată de o genă recesivă. Prima dovadă despre existenţa unor astfel de tigri datează de la începutul secolului al XX-lea.[35] Iniţial, se credea că acest tip de colorit a apărut la un grup restrâns de tigri care populau regiuni cu soluri argiloase, iar culoarea neobişnuită le-ar servi drept camuflaj adăugător. Teoria rămâne nedemonstrată. Imbridingul unui grup izolat ar putea provoca apariţia unui asemenea colorit dacă un tigru cu gena recesivă s-ar împerechea cu unul din proprii descendenţi, aşa cum se întâmplă în captivitate.[35]


Tigru auriu în parcul zoologic din BuffaloÎn prezent sunt ţinute în captivitate în jur de 30 de exemplare. La fel ca tigrii albi, cei aurii au rădăcini bengale, dar materialul genetic le-a fost poluat de gene ale tigrului alb siberian numit Tony, strămoşul tigrilor albi din majoritatea grădinilor zoologice ale Americii de Nord. Presupunerea că tigrii aurii sunt rezultatul împerecherii tigrilor bengali cu cei siberieni este eronată.[36]

[modificare] Alte variaţii
Au fost înregistrate şi cazuri de melanism printre tigrii bengali, adică indivizi de culoare închisă sau absolut neagră. La fel, există mărturii despre existenţa unor tigri cu blană albăstruie-cenuşie (aşa-zisul tigru maltez).[33] Aceste variaţii sunt provocate de mutaţii instabile.

[modificare] Răspândire
Tigrul este o specie asiatică. Arealul său istoric (în prezent fragmentat în populaţii separate, în unele cazuri foarte îndepărtate unele de altele) se întinde pe teritoriul Orientului Extrem rusesc, Iranului, Afganistanului, Chinei, Indiei şi a ţărilor Asiei de sud-est, inclusiv insulele Sonde.[22]

Arealul de vieţuire se pare că s-a format în nordul Chinei acum cel puţin 2 milioane de ani în urmă,[37] la începutul pleistocenului. Acum cca. 10 mii de ani tigrii au trecut Himalaya, populând, într-un sfârşit, tot teritoriul Indiei, peninsula Malacca, insulele Sumatra, Java şi Bali. Peste câteva secole, arealul tigrilor a căpătat următoarele limite: 50° lat. N (Kazahstan), 50° long. E (nordul Iranului), 140° long. E (estuarul Amurului), 8° lat. S (insulele Sonde). Până în prezent, pe o mare parte a acestui teritoriu tigrii au fost exterminaţi; cele mai mari populaţii rămase vieţuiesc în India şi Indochina. Numai în perioada anilor 1995–2005 arealul tigrului s-a micşorat cu 40%, astfel încât în prezent el nu populează decât 7% din arealul iniţial.[38]

Tigrii populează regiuni cu landşafturi foarte diferite: păduri tropicale umede, mangrove, desişuri de bambuc, savane, semideşerturi, regiuni stâncoase sterpe şi taiga.[39] Nu populează zone muntoase cu altitudinea de peste 3.000 m.[40]

[modificare] Subspecii

Tigru siberian
Tigru bengal
Tigru indochinez
Tigru sumatrian
Tigru chinez de sud
Tigru balinez
Tigru caspic. Grădina zoologică din Berlin, 1899
Tigru javaianAu fost stabilite 9 subspecii ale tigrului, dintre care 3 deja sunt dispărute din cauza factorului antropogen.

Tigrul siberian (Panthera tigris altaica), cunoscut şi ca tigru altaic, ussurian, manciurian sau chinez de nord,[41] populează, în general, ţinuturile Primorsk şi Habarovsk şi, într-un număr redus, China de nord-est şi Coreea de Nord. Ultimele două controale (1996 şi 2005) au scos la iveală o populaţie de 480–520 indivizi, care vieţuiesc într-un areal neexplorat — aceasta este cea mai mare populaţie de tigri din lume.[42][43] Subspecia se deosebeşte printr-o blană relativ densă, lungă şi pufoasă, cu o nuanţă de roşu şters şi cu dungi mai puţine. De asemenea, e cea mai mare felină[44][45] — dimensiunile unui tigrişor de 6 luni sunt comparabile cu ale unui leopard adult.

Tigrul bengal sau bengal regal (Panthera tigris tigris) — subspecia nominală a tigrului — vieţuieşte pe teritoriul Indiei, Bangladeshului, Nepalului, Bhutanului, populează un spectru larg de biotopuri, de la păduri tropicale umede până la savane uscate şi mangrove.[46] Conform informaţiilor puse la dispoziţie de organele indiene de profil, numărul de indivizi bengali este de 3100–4500, din care cca 3000 populează teritoriul Indiei,[47] însă mulţi specialişti indieni se îndoiesc de veridicitatea acestor date,[48] susţinând că sunt exagerate, iar numărul bengalilor n-ar depăşi 2000. Deşi e cea mai numeroasă subspecie, tigrul bengal e ameninţat de dispariţie, din cauza braconajului şi a distrugerii mediului de viaţă. În 1972 a fost dat startul unui proiect de proporţii, supranumit „Proiectul tigrului”, al cărui scop de bază este de a conserva subspecia tigrului bengal pe teritoriul Indiei.[46] Datorită acestui proiect, numărul de indivizi a crescut de la 1200 în anii 1970 până la 3000 în anii 1990,[49] astfel încât proiectul a fost recunoscut ca fiind unul dintre cele mai reuşite programe de ocrotire a naturii din lume. Masculii bengali cântăresc între 172 şi 238 kg, iar femelele — 125–147 kg.[46] Tigrii din nordul Indiei şi Nepal sunt mai mari decât cei din sudul subcontinentului indian.

Tigrul indochinez (Panthera tigris corbetti), sau tigrul lui Corbet, populează Cambodgia, sudul Chinei, Laos, Thailanda şi Malaezia. Numărul de indivizi ai acestei specii variază, după diferite surse, între 1200 şi 1800 capete.[50]. Cele mai numeroase populaţii vieţuiesc în Thailanda.[51] Datorită măsurilor aspre întreprinse de către autorităţi, tigrii din această zonă nu au avut de suferit din cauza braconajului, în schimb sunt ameninţaţi de fragmentarea arealului şi de inbriding.[52] În Vietnam cca ¾din tigri au fost ucişi[50] pentru organele lor, folosite în medicina tradiţională chinezească. Blana indochinezilor este de o nuanţă mai închisă. Masculii cântăresc 150–195 kg, iar femelele — 100–130 kg.[51]

Tigrul malaezian (Panthera tigris jacksoni) poate fi întâlnit doar în regiunea de sud (malaeziană) a peninsulei Malacca. E subspecie din 2004 (până atunci era considerat indochinez).[53] Conform ultimei evidenţe a tigrilor malaezieni, numărul lor este de 600–800, astfel încât aceasta este a treia subspecie după numărul de indivizi.[54]

Tigrul sumatran (Panthera tigris sumatrae) populează numai insula Sumatra din arhipelagul indonezian. Numărul indivizilor sălbatici este estimat la 400–500 capete,[55] din care majoritatea vieţuiesc în parcuri naţionale şi rezervaţii naturale. Cercetări recente în domeniul geneticii au descoperit în genotipul subspeciei caracteristici unice;[56] aceasta înseamnă că, treptat, tigrul sumatrian poate evolua într-o specie aparte. Cea mai serioasă ameninţare pentru el este distrugerea mediului de viaţă[55] (defrişarea pădurilor are loc chiar şi în teritorii ocrotite de lege). Între 1998 şi 2000, 66 de tigri (20% din întreaba populaţie) au fost ucişi de braconieri.[57] Aceasta este subspecia cu cele mai reduse dimensiuni: greutatea unui mascul alcătuieşte 100–173 kg, iar a unei femele — 81–100 kg.[55]

Tigrul chinez de sud (Panthera tigris amoyensis) este subspecia cu cea mai proastă situaţie ecologică, care, probabil, nu mai există în sălbăticie.[58] Numărul foarte scăzut al indivizilor acestei subspecii e responsabilitatea lui Mao Zedong, care a declarat în 1959 tigrul chinez de sud drept specie dăunătoare.[59] Legea care interzicea vânătoarea acestor tigri a venit abia în 1977, când numărul acestora era deja de cca 400,[60] dar vânătoarea a continuat pentru că oamenii încă vedeau în tigru un animal dăunător.[59] Începând cu anul 2008, autorităţile chineze întreprind măsuri operative pentru reintroducerea tigrilor chinezi de sud în mediul lor de viaţă.[61] Chinezii de sud sunt unii din cei mai mici tigri: masculii au lungimea corpului de 2,3–2,6 m, iar femelele 2,2–2,4 m.[62]

[modificare] Specii dispărute
Tigrul balinez (Panthera tigris balica)a populat insula Bali. De dispariţia lui se fac vinovaţi vânătorii, care au ucis ultimul reprezentant al subspeciei (o femelă adultă) în partea de vest a insulei, pe 27 septembrie 1937.[63] Tigrii balinezi nu au fost niciodată ţinuţi în captivitate. Cu toate că a dispărut, reprezentanţii subspeciei încă mai joacă un rol important în induismul balinez. Este cel mai mic tigru dintre toate cele nouă subspecii.[64]

Tigrul caspic (Panthera tigris virgata), numit şi persan sau turanic, a dispărut la sfârşitul anilor '50; ultimul individ ar fi fost împuşcat în anul 1959, însă după unele date specia a dispărut prin 1970 în sud-estul Turciei.[65][66] Arealul istoric cuprinde Afganistanul, Mongolia, Iranul, Turcia şi regiuni asiatice de sud ale Rusiei.[67] Caspicul era un tigru destul de mare, atingând dimensiunile şi greutatea bengalului: masculul cântărea până la 240 kg.[68] Blana era lungă,[69] mai ales iarna. Alături de cel bengal, tigrul caspic era unul dintre animalele care luptau cu gladiatorii în Roma antică,[70] sau cu alte animale. Cercetări molecularo-genetice au demonstrat că această specie este practic identică tigrului siberian.[66]

Tigrul javaian (Panthera tigris sondaica) vieţuia pe insula indoneziană Java. Se pare că specia era deja dispărută în anii 1980, ca rezultat al vânătorii excesive şi a distrugerii mediului de viaţă. În anii 1950 existau în jur de 20–25 indivizi în viaţă. Ultimele urme au fost înregistrate în 1979.[71]

[modificare] Hibrizi
Primii hibrizi au apărut în parcurile zoologice ale căror detinatori erau interesaţi să atragă vizitatori.[72] Astfel de creaturi apar şi azi în parcurile zoologice private chinezeşti.[73] Se cunosc hibrizi între lei şi tigri (mai ales subspeciile siberian şi bengal).

Ligrul este rezultatul împerecherii leului cu tigroaica. Femelele de ligru pot da naştere altei generaţii, lucru neobişnuit printre hibrizi.[74] Ligrii cresc în dimensiuni pe parcursul întregii vieţi, iar la bătrâneţe pot atinge 3 m în lungime (fără coadă).[75] Gigantismul la acest animal este explicat de prezenţa genei responsabile de creştere în ADN-urile leului şi a tigroaicei; la leoaică şi tigru această genă lipseşte.[76]
Tigonul (tigroleul) este rezultatul împerecherii tigrului cu leoaica. El primeşte particularităţi caracterictice ambilor părinţi: pete de la mamă şi dungi de la tată. Coama, dacă apare, nu atinge niciodată lungimea coamei unui leu obişnuit. Tigonii sunt, de obicei, mai mici decât leii şi tigrii, cântărind în jur de 150 kg. Masculii sunt sterili, în timp ce femelele nu.[77]
[modificare] Aspecte biologice şi ecologice
Tigrul este un animal atât diurn, cât şi nocturn.[16] Merge cu pas mare şi nu se caţără în copaci[16] (excepţie fac tigrişorii şi indivizii adolescenţi). Reprezentanţii subspeciilor sudice înoată foarte bine (parcurg fără probleme 6–8 km[78]) şi, pe vreme secetoasă, fac baie regulat. Năpârlesc de două ori pe an — în martie şi în septembrie.

[modificare] Comportament social
Tigrii adulţi sunt animale teritoriale, solitare şi îşi protejează insistent teritoriul. Ei şi-l marchează prin metode diverse. Urina cu miros specific este unul din mijloacele principale de marcaj. Ei urinează îndeosebi pe suprafeţe verticale: cioturi de copaci, stânci, tufe izolate etc. Înainte de a marca obiectul, tigrul îl miroase pentru ca să se convingă că nu e deja „rezervat”. Apoi ridică coada aproape vertical, se întoarce cu spatele la obiect şi îl marchează. Astfel de marcaje se află, de regulă, la înălţimea de 60–125 cm de la sol. De asemenea, tigrii răscolesc uneori zăpada sau pământul.[79] Mai rar zgârie tulpinile copacilor.

Mărimea teritoriului depinde de relief, existenţa prăzii şi, în cazul masculilor, de prezenţa femelelor. Teritoriul unei tigroaice măsoară în jur de 20 km², în timp ce tigrul stăpâneşte teritorii cu mult mai mari: 60–100 km². Pe teritoriul unui tigru se pot afla şi teritoriile unor tigroaice, de obicei două sau patru.[79][80] Rutele de deplasare pe teritoriul lor nu se schimbă cu timpul. Inspectându-şi teritoriul, tigrii şi-l marchează regulat, îşi improvizează deseori culcuşuri. Masculii fac în medie 9,6 km pe zi, maxim 41 km. La femele aceşti indicatori sunt, respectiv, 7 km şi 22 km.[79] Cu toate că tigroaicele sunt agresive unele faţă de altele, teritoriile lor pot coincide parţial, caz în care ele convieţuiesc fără conflicte.În acelaşi timp, masculii nu pot permite ca alţi masculi să convieţuiască pe acelaşi teritoriu, nici măcar să fie în trecere.[81]

Din cauza agresivităţii legate de comportamentul teritorial al tigrilor, conflictele dintre ei pot provoca răni grave, uneori cu consecinţe letale. Totuşi, majoritatea scenelor agresive se sfârşesc cu poze şi sunete ameninţătoare. Masculii se împrietenesc repede cu femelele şi sunt gata chiar să împartă cu ele hrana. La fel şi femelele, deosebirea e că acestea îşi împart hrana şi cu indivizi de acelaşi sex.

[modificare] Alimentaţie

Gura unui tigru siberianÎn sălbăticie tigrii se alimentează îndeosebi cu copitate. Tigrul bengal preferă cerbii, sambarii, căprioarele axis, porcii sălbatici şi nilgaii. Tigrul siberian vânează şi el cerbi, mistreţi, dar şi cerbi sika, căprioare, moşti; tigrul sumatrian — sambari, mistreţi şi tapiri malaezieni. Tigrii încearcă să doboare şi prăzi mai mari, ca bivolul indian, gaurul, elanul. Din când în când, ei vânează animale mai „exotice” pentru ei — maimuţe, fazani, iepuri şi chiar peşte. Raţia unui tigru adult este de 50–70 copitate pe an.

Tigrii pot ucide şi alte răpitoare: lupi, leoparzi, şerpi boa şi chiar crocodili. Tigrii siberieni şi urşii bruni reprezintă un pericol serios unii pentru alţii; primii răpesc urşii mici şi chiar atacă urşi adulţi. Urşii bruni şi cei tibetani alcătuiesc 58% din raţia alimentară a tigrului siberian (îi omoară mai ales masculii). Urşii soare, agresivi din fire, alungă uneori tigrii de lângă prada capturată, însă cel mai des se întâmplă invers.

Elefanţii indieni sunt o pradă imposibilă pentru tigri, de aceea aceştia îi evită pe cât posibil, deşi câteodată le atacă puii. A fost înregistrat un caz în care un tigru a ucis o femelă adultă de rinocer indian. Uneori tigrii atacă animale domestice (câini, vite, cai, măgari). Obişnuiesc să mănânce nuci, iarbă, fructe, dar numai în sezonul cald.[16]

Pe teritoriul întregului său areal, tigrul se află în vârful piramidei trofice şi aproape că nu are concurenţă. Uneori pot avea probleme cu anumite specii de câini (ca de exemplu câinele roşu indian) care, atacând în haită, pot ucide un tigru adult.

La o masă tigrul consumă de la 30 la 40 kg de carne, sau 50 kg dacă e flămând.[42] Tigrul poate rămâne lângă cadavrul unui cerb sau mistreţ câteva zile, pentru a-l termina de mâncat. Foametea o suportă uşor datorită stratului de grăsime de sub piele, a cărui grosime poate atinge 5 cm la tigrul siberian.[16]

[modificare] Vânătoarea

Tigrul siberian vânează un cerb sika. Reconstrucţie de muzeu.Tigrii vânează singuri, utilizând două tehnici de vânătoare: furişarea către pradă şi statul la pângă. Prima o folosesc mai mult iarna, iar a doua — vara.[79] De obicei urmăresc prada sau o aşteaptă pe cărări sau la adăpătoare. Urmărindu-şi prada, au grijă să nu stea în calea vântului. Se deplasează atent, cu paşi mici, uneori de-a buşilea. Ajungând la o distanţă destul de mică, ei se reped la victimă şi o prind din urmă executând sărituri foarte lungi. Atunci când stau la pândă, ei aşteaptă răbdători ca prada să se apropie şi atunci sar din ascunziş luând-o prin surprindere.

Dacă dă greş, tigrul îşi urmăreşte prada nu mai mult de 100–150 m. Deşi e un animal masiv, poate dezvolta 60 km/h pe aproape orice suprafaţă.[82]

Pe copitatele mari le apucă de gât, după care le asfixiază sau le rupe gâtul, lăsându-le să sângereze din carotidă şi/sau venele jugulare. Îi ajută foarte mult colţii lungi de 8 cm.[19] Pentru animalele mici tigrii depun mai puţin efort. Pe ele le ucid fracturându-le coloana vertebrală sau una din extremităţi.

În timpul vânătorii, tigrul poate sări până la 5 m în înălţime şi până la 9–10 m în lungime.[82]

Prada şi-o duce în dinţi sau în spate. Poate alerga cu 100 kg pe spate, iar cu 50 kg în dinţi poate sări până la 2 metri înălţime. Prada mai mare o târăşte pe pământ; uneori aceasta poate fi de 6-7 ori mai grea decât însuşi tigrul.[82]

Un tigru poate ucide un om cu o singură lovitură de labă.

Tigrii nu au din instinct abilitatea de a vâna, ci şi-o formează luând lecţii de la mama lor.[79]

[modificare] Reproducere
Masculii sunt poligami.[80] Împerecherea are loc în lunile decembrie–ianuarie.[16] În regiunile slab populate, o femelă este urmărită de un singur mascul. Dacă masculi sunt mai mulţi, între aceştia uneori apar conflicte pentru dreptul de a se împerechea cu o femelă. Atunci când un mascul simte, după marcajele femelei, că aceasta e în călduri, el începe să se comporte diferit (comportamentul Flehmen), schimbându-şi grimasa feţei.[83]

Tigroaica este capabilă de fecundare numai câteva zile pe an, timp în care împerecherea are loc de mai multe ori pe zi, însoţită de sunete puternice. Majoritatea femelelor nasc pentru prima oară la vârsta de 3–4 ani, iar perioada dintre două naşteri este de 2–3 ani. Gestaţia durează 97–112 zile, în medie 103 zile.[84]


O tigroaică cu puiul săuTigroaica îşi aranjează culcuşul în locuri greu accesibile: în peşteri, între pietre, în desişurile de trestii.[16] Poate folosi una şi aceeaşi ascunzătoare mai mulţi ani la rând.

Tigrişorii se nasc în martie–aprilie, câte doi–patru, mai rar unul singur şi încă mai rar câte cinci–şase.[83] În primele zile sunt absolut neajutoraţi, au greutatea de 1,3–1,5 kg, şi încep să vadă în jurul celei de-a şaptea zi.[81] Primele 6 săptămâni se hrănesc doar cu laptele mamei. Aceasta nu-i permite tatălui să se apropie, de frică că acesta nu-i va recunoaşte şi-i va mânca. La 8 săptămâni tigrişorii sunt capabili să iasă din culcuş şi să-şi urmărească mama. Devin independenţi la 18 luni, dar rămân cu mama până la vârsta de 2–3 ani, uneori până la 5 ani.[81][84]

O dată deveniţi independenţi, femelele rămân aproape de teritoriul mamei, în timp ce masculii străbat distanţe lungi în căutarea unui teritoriu; dacă sunt puţini tigri în regiune, ei ocupă un teritoriu liber, iar dacă nu, sunt nevoiţi să cucerească teritoriul altor masculi. Femelele ating maturitatea sexuală la 3–4 ani, iar masculii la 4–5 ani.[81] O femelă poate aduce pe lume 10–20 tigrişori pe tot parcursul vieţii, din care circa jumătate mor de mici.[79] Tigrul trăieşte până la 26 de ani.[85]

[modificare] Statutul populaţiilor
În legătură cu urmărirea permanentă a tigrului de către om şi cu schimbarea mediului de trai, numărul de indivizi al speciei tigru scade încontinuu, iar arealul se micşorează. Se presupune că populaţia de tigri a scăzut faţă de secolul trecut cu 95%.[86] În total, în prezent se crede că au mai rămas 4500–6000 exemplare, cele mai mari populaţii aflându-se în India; ceva mai puţin de 1500 de indivizi vieţuiesc în Vietnam, Laos, Thailanda, China şi Myanmar. Numărul de tigri chinezi de sud este de cel mult 30, iar cel de tigri siberieni — de circa 450 indivizi. Au dispărut complet trei subspecii: cele de pe insulele Bali şi Java şi tigrul caspic.

Subspecie Nr. minim Nr. maxim
Siberian 450 530
Bengal 1300 2000
Indochinez 600 1200
Malaezian 600 650
Chinez de sud 20 30
Sumatrian 400 500
Balinez — — (dispărută)
Javaian — — (dispărută)
Caspic — — (dispărută)

[modificare] Măsuri de conservare

Marcă poştală cu imaginea unui tigru. Rusia, 1993.Specia tigrului a fost introdus in Lista Roşie IUCN, Anexa 1 a CITEC.[80] Din 1947 vânătoarea de tigri a fost interzisă complet. În 1955 a fost interzisă, mai apoi strict interzisă capturarea tigrişorilor.[80]

Factorii principal care duce la micşorarea efectivului de tigri sunt activităţile omului de distrugere a naturii şi vânătoarea: tigrul este vânat atât ca trofeu (de obicei, pentru blana preţioasă), cât şi pentru scopuri medicinale (mai multe organe interne şi părţi ale corpului tigrului sunt utilizate în medicina tradiţională estică).

Pentru conservarea speciei se întreprind şi alte măsuri în afara înfiinţării rezervaţiilor naturale. De exemplu, la festivalul Kalachakra din 2006, Dalai-lama al XIV-lea a ţinut un discurs prin care a chemat la stoparea comerţului cu tigri.[87] Discursul a fost atât de pătrunzător, încât oamenii din auditoriu, întorşi acasă, au nimicit şi aruncat toate pieile de tigru şi leopard precum şi obiectele la care acestea erau folosite.

În ce priveşte medicina tradiţională chineză, organele tigrului sunt prelucrate pentru fabricarea sedativelor şi afrodiziacilor. Practica acestui tip de medicină este interzisă prin lege, totuşi comerţul pe piaţa neagră a organelor tigrului este destul de vioi. În anul 2007, la cea de-a 14-a conferinţă a CITEC, a fost luată hotărârea de a interzice creşterea tigrilor în captivitate cu scopul de a le exploata organele.

O sută de ani în urmă numărul tigrilor din toată lumea era de 100.000 de indivizi;[86] acum numărul a scăzut până la 2500 de indivizi adulţi capabili de reproducere. Probabilitatea ca tigrul să dispară ca specie în viitorul apropiat este nulă, datorită numărului mare de indivizi ţinuţi în captivitate.

În majoritatea ţărilor pe teritoriul cărora se întinde arealul tigrilor, măsurile de ocrotire a lor sunt patronate de organele de stat. Totuşi, e inutilă orice luare de măsuri fără implicarea societăţii. Astfel, este foarte important ca măsurile de ocrotire şi conservare să fie popularizate prin prezentări ecologice